Experiența noastră demonstrează că publicațiile despre corupție la nivel regional provoacă o reacție mai puternică și evidentă din partea autorităților, decât la nivel federal și se soldează mai frecvent cu demisii reale. În plus, pentru populația acestor regiuni informația despre corupția la nivel local este de multe ori mai atractivă, decât povestirile despre oficialii federali de peste mări și țări.

Dacă jurnalistul lucrează în secția investigații dintr-un organ de presă, apoi problema publicarii nu există: lucrările lui le publică propriul organ de presă. Nu rareori, însă, jurnaliștii-investigatori lucrează independent, propunând propriile investigații redacțiilor altor mass-media. 

În acest caz, mijloacele de informare în masă pot avea propriul format și cerințe pentru pregătirea investigației, pe care ziaristul este obligat să le respecte. Organul mass-media poate achita onorarul și cheltuielile pentru pregătirea investigației, ori acestea pot fi achitate din granturi. Atunci organul de presă este doar spațiul pentru plasarea celor scrise. Însă sunt deseori după publicațiile unui autor străin, organul mass-media este supus presiunilor și el este nevoit să renunțe la plasarea în continuare a materialelor de investigație.


Atunci cercetătorii pot utiliza pentru promovarea propriilor materiale toate avantajele Web 2.0: pot crea propriul site sau blog, pot plasa materialele în rețelele sociale, pot deschide propriul canal pe video-service ”Youtube”.


Actualele tehnologii din Internet oferă ziariștilor posibilitatea, în același timp:

  1. de a fi absolut independenți;
  2. de a avea o auditoriu mare;
  3. de a crea propria media-platformă cu cheltuieli minime sau în genere fără acestea.


Investigatorii populari din Ucraina au zeci de mii de abonați în rețeaua socială "Facebook", depășind astfel tirajele celor mai mari ediții ale presei scrise. Versiunile tipărite ale ultimelor, din păcate, devin treptat ziua de ieri a jurnalisticii și, de aceea, respectivele mass-media sunt deosebit de vulnerabile la presiunile din exterior. Desigur, rețelele sociale servesc azi mai mult pentru promovarea investigațiilor, decât pentru publicarea lor. Cu toate acestea, putem crede că acest lucru este temporar: în viitorul apropiat, rețelele sociale au toate șansele să substituie suporturile electronice tradiționale. Chiar și investigații televizate acum nu necesită investiții uriașe în tehnică și personal.

La fel, există posibilitatea de a colabora cu portaluri deja funcționale și populare, care au rubrici aparte pentru blogeri. În Moldova este anticoruptie.md, în Ucraina – nikorupciji.org, în Rusia – 7x7-journal.ru.

 

Pentru asemenea investigații putem colecta materiale și cu ajutorul smartphone-ului. Iar pentru pregătirea info-graficii există mai multe service gratuite. Spre exemplu, platforma OCCRP, în mod special elaborată pentru jurnaliștii-investigatori: vis.occrp.org. Cu ajutorul ei este posibilă construcția cartelelor pentru legăturile între figuranții investigațiilor.

Însă pentru promovarea maximală a materialelor bazate pe investigații putem stabili relații de colaborare cu rețelele și platformele internaționale (GIJN, ICIJ, OCCRP). Ele sunt cointeresate de colaborare cu cercetători independenți din diferite țări pentru a extinde colaborarea.

Dacă tema investigației se referă concomitent la câteva țări (spre exemplu, comerțul cu droguri, oameni, spălarea banilor), apoi investigarea devine internațională, sau transfrontalieră (cross-border). Ea poate obține susținere de la structuri donatoare internaționale și poate fi pregătită în parteneriat cu jurnaliști din alte țări, iar în cazul imposibilității publicării într-o țară, poate fi publicată în alta.

 

Exemplu fericit de asemenea colaborare este cercetarea internațională a unui grup de jurnaliști din Armenia, Ucraina și Brazilia cu privire la contrabanda de carne din America Latină în țările est-europene. Problema era că carnea de pasăre și porc care conține o serie de substanțe nocive, nimerea pe rafturile magazinelor, în școli și grădinițe în Armenia și Ucraina. Loturi gigantice de carne erau lobate și acoperite de o serie de deputați influenți din parlamentele armean și ucrainean.

Slap on the Wrist: Court Fines Supplier of Inedible Chicken Meat to Yerevan Kindergartens $1,000
Sara Petrosyan

 

 

Хороший навар от плохого мяса
Dmytro Gnap and Valentyna Samar

 

 

Regiunea Europei de Est are nevoie mai cu seamă de colaborare transfrontalieră, deoarece manifestările de proporție ale corupției rareori se limitează doar la o singură țară. De aceea este foarte important să dezvoltăm contactele cu jurnaliștii din țările vecine care pot contribui cu multă informație utilă în domeniul examinat. În anul 2016 cu susținerea ”Freedom House ” au fost formate 10 grupuri mixte ucraineano-moldovenești de investigatori care au lucrat în comun asupra cazurilor de corupție transfrontalieră. În rezultat au fost publicate 10 investigații, de exemplu ”Republica Șerif” – despre oligarhi din Transnistria și businessul acestora peste hotare.

Республика Шериф
Vladimir Thoric, Natalia Petrusevici, Liubovi Veliciko

 

O investigare realizată ca la carte nu poate fi ignorată. Există multe procedee de publicare a acesteia. Acum organe mass-media sunt mai multe, ca oricând și această diversitate oferă posibilități din cele mai diferite: presa, televiziunea, radio, internet, rețelele sociale. 

 

MOLDOVA

În Moldova sunt câteva organizații, specializate în investigații ziaristice care oferă stagii, burse, treninguri pentru jurnaliștii-investigatori începători.

zdg.md
Este echipa ”Ziarul de Gardă», care editează ziarul cu investigații ziaristice în limbile română și rusă, îngrijește pagina –web (site) și programe la televiziune și radio, difuzate pe 10 canale naționale și locale. Ele propun studii în cadrul stagiilor pentru tinerii jurnaliști investigatori. Funcționează din anul 2004.

anticoruptie.md / investigatii.md
Este Centrul investigațiilor jurnalistice care propune burse pe diferite domenii, la fel, acordă susținere financiară și tehnico-materială tinerilor jurnaliști investigatori. Articolele sunt publicate în Internet, inclusiv în rețelele sociale. A fost deschis în anul 2003.

rise.md
Echipa jurnaliștilor investigatori care publică articole despre rețelele corupte internaționale, crimă organizată, eschivare de la impozite. Organizația este parte a ”Rețelei globale a investigațiilor jurnalistice”. Funcționează din anul 2004.

 

UCRAINA

După Revoluția Demnității (2013-2014), în Ucraina a sporit brusc interesul pentru genul investigațiilor ziaristice. Aproape toate mass-media încearcă să desfășoare propriile investigații sau să plaseze lucrările freelance-rilor. Unele proiecte nu au site-uri proprii și valorifică activ paginile lor pe Facebook.

Brovarî, regiunea Kiev

Dnepro



 

Drogobîci regiunea Lvov

Zaporojie



 

Ivano-Frankovsk

 

 

Krivoi Rog

Luțk, regiunea Volîni
 

Lvov



 


Mariupoli, reg. Donețk
 

Nikolaev

 

Odessa



 

Poltava

 


Rivne

Regiunea Sumî

Sumî
 

Truskaveț, regiunea Lvov

Ujgorod, regiunea Zakarpatie



 

Harkov



 

Herson

 

Cerkassî

Cernigov

 

 

ARMENIA

Hetq.am
În Armenia există platforma Hetq.am. Ea este deschisă pentru toți jurnaliștii investigatori, la fel, pentru studenții care doresc să colaboreze în calitate de freelanceri. Internet-ziarul ”Hetq” («Urma») este editat din 2001. Fondator este organizația publică ”Jurnaliștii investigatori”. Pentru contribuția importantă în lupta cu corupția, organizația publică ”Jurnaliștii investigatori” în anul 2004 a fost distinsă cu premiul filialei armenești a organizației internaționale de combatere a corupției ”Transparency International”.

GEORGIA

Liberali.ge
Liberali este o revistă independentă, creată în 2009. Publică investigații ziaristice.

AZERBAIDJAN

Meydan.tv
Meydan.tv este un media-portal azerbaidjan, care lucrează din Berlin. A fost fondat în anul 2013 de blogerul și fostul deținut politic Emin Milli. Site-ul publică noutăți și investigații în limbile azerbaidjană, engleză și rusă.

 

Puteți trimite articolul dvs. unei echipe experimentate de jurnaliști-investigatori sau mass-media, sau să-l publicați în rețelele sociale.

Însă, dacă sunteți novice în domeniul investigațiilor jurnalistice, meditați asupra următoarelor:

  • nimeni nu devine celebru după prima investigație;
  • nu există investigații ideale, orice articol poate fi perfecționat;
  • jurnaliștii experimentați sunt foarte preocupați și dispuși sceptic. Deci, ei n-au să vă laude după prima investigație;
  • blogul sau postul în rețelele sociale se poate pierde, dacă nu aveți suficienți abonați.


Înainte de a publica investigația, încercați să pregătiți terenul. Istoria dvs., dacă e scrisă cu cap și tema prezintă un interes social înalt, se va bucura de popularitate în mass-media. Așa dar, încercați să stabiliți care anume mijloace de informare în masă prezintă interes pentru dvs., ce anume alimentează acest interes, încercați să monitorizați temele, cum sunt elucidate, cine scrie articolele pentru aceste mass-media. Încercați să contactați unul dintre ziariști și să-i povestiți despre elaborările dvs.